Apicultura fără dăruire și muncă, nu oferă satisfacții.

martie 10, 2020 0 Comentarii

Apicultura a devenit o afacere pentru cei ce se ocupă de creșterea albinelor într-un mod profesionist, acest tip de buisness a devenit rentabil și aduce multe satisfacții atât pe plan profesional cât și pe cel financiar. Acum ceva timp Ferma Apicolă Marineac, era ca oricare fermă de albine din România, doar că existau vise și planuri care aveau să ne transforme într-un producător important la nivel European.

Produsele noastre 100% naturale au reușit să impresioneze fiecare client, prin savoarea și gustul natural, așa că am încercat să surprindem fiecare client cu mici delicatese din miere.

Până nu am pus în aplicare întreg planul, comenzile și clienții erau doar la nivel național, iar mai apoi am reușit să cucerim piețele din Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Austria iar acum cu pași timizi avem clienți și din țările arabe.

Dintr-o simplă pasiune pornită acum 40 de ani, astăzi Ferma Apicolă Marineac, a devenit un brand local foarte puternic, ieșind și peste granițe cu un mare avant, reprezentând țara prin toate marile capitale, oferind produse unice din miere.

Ferma Apicolă Marineac, are peste 1000 de familii de albine, într-un proces continuu de extindere și perfecționare, atât în ceea ce privește modul de extracție, ambalare, livrare, dar și externalizare în materie de produse premium.

Ne dorim să oferim clienților cele mai bune produse și să îi educăm în ceea ce înseamnă consumul produselor apicole, oferindu-le broșuri și scurte prezentări pentru fiecare produs, prin care ei pot să observe beneficiile fiecărui produs.

Ferma Apicolă Marineac își dorește ca în câțiva ani să ofere sortimente de miere unice în Europa, dar pentru asta își dorește să obțină cât mai multe colaborări externe prin care să poată obține un buget de investiții și tehnologizare.

La ora actuală, ferma apicolă Marineac comercializează mai multe tipuri de produse. În primul rând, mierea de albine care se comercializează începând de la borcane personalizate şi până la sticle şi recipiente în care încape o cantitate mai mare. De asemenea, se comercializează polen, păstură şi api-imonostimulator, un produs care luna aceasta va deveni marcă înregistrată.

Toate produsele comercializate de către Ferma Apicolă Marineac sunt strict supraveghiate de către DSV și analizate de către cei de la Institutul de Bioresurse Alimentare. Avem pentru fiecare produs scrisoare de conformitate și răspundem pentru toate produsele noastre. Pe viitor ne dorim să avem și un laborator în care să preparăm mult mai ușor cel mai bun produs dedicate sistemlui imunitar: Api-Imunostimulator.